Am promis să revin cu o povestioară legată de medicii din țara noastră dragă.

Bun. Sunt un băiat sensibil.

Nuu, mă refer strict la sănătate aici. De când mă știu am probleme cu gâtul și cu urechile. Am avut ciuperci, stafilococi, gânduri negre, dureri de cap… ce n-am avut!. Cum mă destrăbălez puțin mai combin o otită, o infecție în gât, ceva, orice. Pot fi propriul meu medic, am învățat o sumedenie de medicamente, antibiotice, anti-inflamatorii, picături, siropuri, pansamente.

Situația stă în felul următor: am otită, o tratez cum știu, nu mă lasă, mă doare, urechea e plină de materie ” aiurea ”. Sâmbătă fiind zic să merg la urgență să mă curețe și pe mine, poate chiar aruncă și cu un antibiotic.

Ajung la urgență, intru. Cu mine intră și un domn bătrân care bag de seamă că are prioritate. Constat că e un medic cardiolog pensionat. Ce face? se vaită, că pensia e 13 milioane, că trebuie să mai muncească pentru a se descurca, că are noroc că mai poate. Mi se rupe sufletul. Zic: săracii medici, țara asta de câcat nu oferă nimic, sistemul … …. Omul continuă, că vorbește germana și are niște prieteni foști medici nemți care atât de bine o duc și n-au nici o grijă și își trăiesc bătrânețile liniștiți și că noi românii uite cum suntem, bla bla bla.  Iar mi se înduioșează sufletul, ființa mea tremură la auzul acestor vorbe.. și urechea mă doare, și mă doare și gâtul și parcă am ceva și la vreo 2 măsele. Și nu contează, mi-e milă, dau vina pe țara, dau vina pe sistem, zic săracii oamenii.

Povestea cu domnul se termină. Vine rândul meu.

Doctor: o femeie. De fapt o femeie bine. Frumoasă, trecută de prima vârstă. Îmi plac medicii, mă rog statutul lor. Îți impun respect. Ea, pe lângă faptul că era îmbrăcată în albul ăla imaculat era și o femeie plăcută. What the fuck man!.. Am nimerit bine. Îi povestesc de dureri, gât, ureche, măsele, ore nedormite.

Știi ce a făcut? S-a uitat fix 3 secunde doar în urechea bolnavă, mi-a spus că am otită ( ha ha, să mori tu! credeam că am piciorul rupt!  ) și peste toată materia aia adunată în ureche a pus un pansament cu rivanol. Asta e tot ce a făcut.

Acum ce să mai zic? Am rămas blocat, am vrut să îi explic cum stă treaba dar am rămas liniștit. Am ieșit, am înghițit în sec și mi-am zis că ăștia sunt medicii noștri. Din păcate generalizez. În orice altă țară aș fi mers, indiferent dacă era urgență, spital, cabinet particular m-ar fi tratat bine, corect. Ar fi avut grijă de mine. Pentru că despre asta e vorba, să ai grijă de un om bolnav care culmea, are nevoie de ajutorul tău.

Dacă ar fi după mine, la pensie le-aș cere bani. Asta pentru toți oamenii de care și-au bătut joc, pentru oamenii pe care i-au ignorat, pentru oamenii pe care i-au lăsat să sufere.

În România nici măcar să fii medic nu mai reprezintă ceva nobil. E o frecție. Toți sunt oameni frustrați, care și-o trag între ei ( ca mai peste tot ). Nu mai contează jurământul pe care l-au făcut. Nu mai contează binele. Totul e într-o balanță și totul are legătură cu banii.

Toți vorbesc despre cât de bine e afară, că sunt salarii mari și că sunt apreciați. Le vând un pont: afară dacă ai greșit medicamentația unui om și rezultatul e unul grav, nedorit de nimeni, nu scapi.

Afară, ești medic, nu porți doar halat.