Se alterează…

Nu e o chestie generală. Bănuiesc că asta se întâmplă din cauza necompatibilității. Atunci când lucrurile nu mai merg devine destul de clar care este finalul. Că unii îl acceptă mai greu e partea a doua. Că e o obișnuință, o oarecare stabilitate… da, și asta e adevărat. Că te complaci în situație, asta e cel mai adevărat. Că ți-e frică de viitor, la naiba, da.

Trebuie doar să te detașezi. Trebuie doar să vezi ce îți dorești. Și să mergi pe drumul tău.

În ultima vreme am văzut o mulțime de cupluri plictisite. Erau sătui unul de altul. Îmi amintesc de două cupluri care erau la aceiași masă. Am stat două ore, lângă ei, la aceiași terasă. Două ore în care pentru ei lucrurile au evoluat astfel: primul el a vorbit numai cu al doilea el, prima ea a vorbit numai cu a doua ea. După timpul ăsta, s-au ridicat, s-au luat de mâini și au plecat… triști.

Decât aşa mai bine singur. Mulţi nu au curaj să renunţe, să arate ceea ce simt pe bune. Eu nu cred că e o chestie de curaj. Ţine doar de caracter şi de a fi realist/ă. De ce să te târăşti în ceva ce nu merge? Rezultatul va fi acelaşi… mai târziu.

E ciudat să vezi astfel de lucruri, mai ales pentru mine.

În fine, am învăţat că oamenii sunt de toate felurile şi că de cele mai multe ori au grijă să fie fix cum nu vrei tu.

Pe de altă parte cred în iubirea absolută, în sentimentul ăla unic şi special. Dar mai ales sentimentul care te face pe tine special. Şi ăsta e cazul în care nu se alterează nimic. Totul e unic şi frumos. Totul e nou.