E bătrână dar se ține bine. Mulți m-au întrebat ce naiba văd la ea. E caldă, e prietenoasă și mai ales primitoare. Mă mângâie într-un fel cum știe numai ea. E curată și îmi zâmbește cumva. E specială și știu sigur că mă place la nebunie. Mă tot cheamă. Aș rămâne la ea dar nu pot. Ar fi prea mult. Vreau să îmi fac viața și la ea nu prea pot.

E Timișoara fraților. Numai la prostii vă e gândul. E orașul care mi-a căzut cu tronc de la prima vizită. Oamenii sunt bestiali. Vorbesc într-un fel, te privesc cumva, îți zâmbesc. Clădirile sunt geniale, bine conservate. E curat. Sunt un milion de porumbei care îți fac pur și simplu ziua. Piața Unirii e de vis. Te simți în altă țară. Multe terase mișto cu oameni mișto.

M-am îndrăgostit și încă o dată știu că și ea mă iubește. Îmi tot face cu ochiul. Daaa… mă întorc. Am promis.