Îmi plac hotelurile. La fel de mult cum îmi place să călătoresc. Cum îmi plac benzinăriile. Cum îmi plac drumurile. Cum îmi place mirosul de ” departe ”. Cum îmi plac podurile, orașele prin care trec ( chiar dacă sunt triste ). Cum îmi plac câmpiile, râurile, lacurile, pădurile, lanurile de porumb.

Îmi plac hoteluile pentru senzația de călător pe care mi-o dau, pentru senzația de treabă. Pentru lenjeria aia aranjată perfect, pentru pernele alea pufoase și mari și mici și mai ales numeroase. Pentru lămpile alea mișto care te duc cu gândul la alte vremuri. Pentru săpunurile și șampoanele alea mici și ieftine care parcă te curăță mai bine. Pentru imaginea pe care o ai când intri în cameră. Deși e goală ai senzația că te aștepta. Parcă te și întreabă: ” ce faci prietene? Obosit? Hai.. bagă-te la duș și apoi somn, mâine ai treabă ”. Îmi plac oamenii de la recepție. Unii timizii, alții sigur pe ei, zâmbitori, triști dar întodeauna politicoși și primitori.

Benzinăriile? Hmm.. îmi plac toate produsele care se găsesc numai acolo. Îmi place să cobor somnoros din mașină și să merg însetat să aleg altceva. Să plec numai după ce am și mâncat ceva. Îmi place să stau la coadă la toaletele care de obicei sunt infecte. Îmi place.

Orașele? Îmi plac. Triste. Urâte. Cu străzi aiurea. Cu clădiri aiurea. Îmi plac. Tot timpul întâlnesc un simbol care parcă nu aparține locului. Care nu are ce căuta printre toate ” ruinile ” alea. Un parc, o clădire, o stradă cu semnificație.

Râuri, munți, păduri, lacuri… România.. o țară frumoasă. Locuri care te fac să uiți de tine.. să visezi și să zâmbești… să fii tu cu tine.