Tu mă placi pentru haosul din viața mea.
Pentru muzica din viața mea.
Pentru ceea ce sunt si mai ales pentru ceea ce vreau sa devin.
Ma placi pentru ca sunt ceea ce nu poti fi tu. Pentru ceea ce nu vei fi niciodată.
Ma placi pentru nepasarea mea in privinta banilor, a trecerii timpului, a viitorului.
Ma placi pentru aparenta superficialitate. Pentru visarea aparentă în care trăiesc.
Mă placi pentru zâmbetele mele, pentru optimismul meu.
Mă placi pentru că vrei să fii liberă… ca mine. Te doare pentru că știi că nu vei fi niciodată.
Mă vezi ca o evadare.
Stai închisă în colivia ta, în viața ta banală. Atunci când nu mai poți, mă suni măcar să-mi auzi vocea.
Vrei să mă vezi și atunci când o faci zbori. Pentru că da… eu pot zbura.
Și când fac asta soarele îmi zâmbește, norii sunt covorul pe care calc iar vântul formeză notele muzicale ce îmi încântă auzul.
Tu nu poți pentru că nu vrei.
Și atunci când vrei depinzi de mine…
Mă placi…