Trebuie s-o zic pe asta.

Bun, merg cu metroul. De data asta trebuie să iau ce pe cineva de gară. În mod paradoxal sunt în întârziere (nu întârzii niciodată, urăsc asta ). Când merg cu metroul zici că sunt tunat, căști în urechi, telefon în mână, orice care mă poate deconecta. Ceva îmi distrage atenția. În fața mea un domn, cu venituri medii aș zice. Îmbrăcat ok, curat, îngrijit. Stătea fix în fața mea. Cămașă albastră, pantaloni și pantofi negri. Părul rar, șaten spre alb. Jos, la picioare, un pepene crăpat… pe un ziar. El cu un alt ziar în mână citea concentrat. Două stații, ia pepenele îl așează pe scaun, pe ziarul pe care până acum ceva timp îl citea. Ia ziarul de jos și începe să-l citească. Trec două minute și începe să se caute prin buzunare. Căuta portofelul. Nu-l găsește. Face o meclă de ”aaa” și bagă mâna în sân. Îl scoate. Eu beleam ochii cât cepele. Zâmbesc. Se caută prin portofel, scoate niște hârtii pe care le trântește când pe jos când pe scaunele de lângă. O găsește pe aia de-i trebuia. Bun. Bagă portofelul… în sân. Oook. Mai stă puțin, caută în buzunarul de la cămașă și scoate niște bani și 2 scobitori. Numără banii, scobitorile le trântește pe un scaun de lângă. Ce face cu banii? Daa.. îi bagă dar nu, nu în portofel. Unde crezi? La șosetă. Buun. Zâmbetul mi s-a lărgit. Apoi ia scobitorile de pe scaun și se scobește. Fuck.

Nasol a fost că trebuie să cobor. Nu știu ce Dumnezeu ar mai fi făcut dar pot să zic că a fost cea mai tare călătorie cu metroul. Și cea mai scurtă. Mare e grădina Domnului.

Apropo ai văzut că toți oamenii care merg cu metroul sunt triști?. Cred că asta face metroul. Te pune pe gânduri și te întristează teribil. Vrei doar să ieși de sub pământ… că o să tot stai pe acolo.