În ziua de azi totul e despre ” tine ”. Nu mai există dorința de a ajuta, nu mai există altruism. Există călcat peste cadavre ca să ajungi la ce ți-ai propus. Există falsitate, perversitate, parșivitate. Nu există principii. Nu mai există nimic bun. Ne ducem dracu’ ușor, ușor. De fapt deloc  ușor ci al naibii de repede. Mergem cu viteză maximă exact în jos, către cel mai întunecat și înfrigurat loc. Trăim în lumea în care tot ce contează e minciuna. Lumea în care scopurile ascunse și meschine sunt pe primul loc. Totul e despre ” tine ”. În orice discuție ” tu ” trebuie să ajungi în central atenției. ” Tu ” ai avut cea mai tare partidă de sex. ” Tu ” ai cele mai mari probleme. ” Tu ” faci cel mai mult bine. ” Tu ” ești cel mai bun în tot. Totul se învârte în jurul ” tău ”. Tot ceea ce se întâmplă duce la ” tine ”, la ceea ce ești ” tu ” și mai ales la cât de tare ești ” tu ” și la ceea ce poți face ” tu ”. Trăim în lumea în care să te ștergi la cur cu un suflet e simplu, plăcut și firesc. Cele mai nefirești lucruri au devenit firești. Sufletele au devenit demoni. Bântuim în orașele astea triste, urlând. De ce urlăm? Pentru că ne mai doare puțin. Știm ce am devenit și ceea ce ni se întâmplă. Însă banii, puterea, faima sunt cele care ne conduc. Nu mai există răbdare, încredere. Trăim în buncăre și culmea e că sufletele noastre au devenit aceste nenorocite de buncăre.  Trăim în lumea în care nu te poți baza pe nimeni, în care ești singur printre milioane de oameni.  Trăim în lumea în care trebuie să fii ” tu ” și atât. Nu trebuie să mai conteze nimic. Repet, să fii ” tu ” și atât. Lumea în care trebuie să vezi doar bani și putere. Lumea în care poți distruge vise și speranțe. Lumea în care poți întoarce spatele unui om care își recunoaște greșelile. Lumea în care poți călca cu ușurință în picioare. Așa zâmbind, cu gura mare până la urechi.

Stai liniștit/ă. Nu sunt trist și nici supărat. Cu fiecare zi ce trece îmi dau seama în ce lume trăiesc și mă gândesc din ce în ce mai mult la asta. Mi-e scârbă.