”Ești un idiot amice! Chiar ești un idiot!” insistam pe idee intrând în scara blocului cu capul în pământ. Nu priveam nici în stânga, nici în dreapta. În pământ, ca struțul.

În 5 secunde eram deja la etajul 1. Mâinile îmi tremurau și simțeam un imens gol în stomac. Palmele îmi transpiraseră. Mă opresc din fugă. Trag aer adânc în piept. Închid ochii. Mă închin și zic: ”Să de-a dracul de nu m-oi duce acum! Păi ce, sunt fătălău?

Abia la coborâre simt mirosul de igrasie. Și totul cenușiu. ”Urâtă scară!” îmi zic. Mai erau doar ceva bucăți de glet pe pereții înnegriți de vreme. Scorojiți în cea mai parte, mă făceau să mă simt că într-o zona apocaliptică.

„Nu contează acum. Îi dau înainte.”

Înainte de a ieși mă opresc brusc în fața ușii și mă uit la ea. Parcă mă așteaptă.

Pe bancă, stând cuminte, hrănindu-se parcă cu privirea din verdele care începuse să apară în jurul blocului. „Frumoasă arătare, să moară mama!” continui mușcându-mi din buze.

Îmi dau rapid seama că e prea frumoasă pentru mine.

Zic ”Doamne, dacă mi-o dai pe asta, mă duc duminică la biserica. Să mor io!”.

Îmi dau seama că am palmele mai transpirate și că golul din stomac e mai accentuat.

Încep negocierea: „Fătălăule… ce? Știe ea că o ard singur de mai bine de 1 an. În plus, sunt băiat fin cu ochelarii ăștia la ochi. M-am nimerit și cu pantalonii Gucci pe mine. O sparg. Știe ea că i-am luat în rate de la Xilofon. Nu știe. E ca la muncă. Numai că nu vând mașini din Germania, luate la mâna a două și reparate de mântuială. Mă vând pe mine. Și numai eu știu stimă și valoarea mea. Hai, că poate pui de o saltea!” continui zâmbind cu gură până la urechi.

Deschid ușa în forță! Îmi iau avânt și în 2 pași, sunt fix lângă ea pe bancă. Insistent de aproape.

”Pfff.. taci că are parfum din ăla scumpu. Mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, să dea dracu!”

Tresare și se uită parcă surprinsă la mine. Se mută puțin mai în dreapta și își vede de privitul grădinii.

”Săr’na! Eu sunt Armani!” zic în timp ce întind mâna spre ea. Constat că am o ditamai pată de ulei în exteriorul palmei. Câcat! Trag mâna disperat și scot arma mortală. Zâmbesc de mi se văd tot dinții. Bă… și mi-a dat Dumnezeu.

Se mută mai în dreapta și văd cum vrea să zică ceva.

Zic ”Hai, mâncați-aș gurițica ta! Hai să îți aud sunetul de vrăbioară!”

Ea spune: ”Sorry, can I help you?”

Moment în care îmi vin în cap toate orele de la școală, petrecute lângă școală. Toate țigările fumate! Toate miștourile făcute în timpul orelor la care mergeam. Îmi amintesc cum spuneam că de la școală te duci doar că să ai de unde pleca. Șmecher, nu? Îmi amintesc cât de mult insista bunicul, săracul, să fac și eu ceva școală. Că asta te ajută în viață! Doar așa faci și tu ceva cu viața ta.  Asta te diferențiază de restul și asta arată că vrei să fii și tu cineva. Oricum noi plecăm de pe minus. Îmi amintesc de batjocura pe care i-am făcut-o profei de engleză. De îi era frică săracei să mai vină să țină ora. Și uite, tot la școală ajung și pentru o femeie. „Idiotule!” îmi spun, diminuând în mod considerabil zâmbetul.

Continui, cu curaj. „Hello! I Armani! I parlesc un peu di italiano. Grazie!”

„Sorry, I don t understand!” – aud din stânga.

”Understand pe mă-ta. Ia că am mai fost eu în Germania și am vorbit de mă dureau mâinile. Entuziasmat, încep să dau din mâini. Arăt spre ea, apoi spre mine. Păstrez zâmbetul, e aur. Apoi frec degetele arătătoare. Se uită la mine și nu zice nimic. O iau de la capăt, arăt spre ea, arăt spre mine. Îmi mângâi burta și zic clar și hotărât ”Mangiare! Noi due mangiare”. Ridică din umeri. Mă uit disperat la cer. Pfff… gata, aproape țip ”Pizza! ” Belește ochii la mine fără să zică nimic. Continui – „Margherita, tuttii frutii gelato”. Ceva se schimbă la ea. Zâmbește ușor. Zic ”Asta e boss, diseară te dai în leagăn”.

”Ughhh… I m not hungry, thanks! ” aud.

”Ce dracu treabă au ungurii? Asta e bătută în cap! Eu zic de pizza și de mâncare și ea zice de unguri.”

„Armani, aici e de muncă tată!”

Mă gândesc la o mie de combinații.

„Dacă asta cu frecatul mâinilor n-a mers, ce căcat să meargă? Asta ar fi trebuit să fie clar.”

Caut în adâncul meu și zic „Gataaaa, asta e… îi cânt. I-o bag pe aia cu ‘soarele și viața mea, nu mai vreau pe nimenea, ai venit în viața mea”.

Mă întorc hotărât către ea și când să încep, aud din stânga.

”Salut! Te pot ajută cu ceva? Meghan nu vorbește și nici nu înțelege româna! Însă pot traduce eu dacă e nevoie!

Îmi iau postura de cocoș și mă întorc pe tupeu maxim.

Brunet. Ochi albaștri. Zvelt. Plin de mușchi. Înalt. Îmbrăcat la 4 ace.

Mă gândesc cum arăt eu. Chel. Ten colorat. Ochi negri de îi confunzi cu pielea. Burta la locul ei. Atârnă în toate cele 3 valuri cu care mă tachina tot bunicul, Dumnezeu să-l ierte. Scund. Trening. Mâini murdare.

Zic: „Nu e cazul! Am vorbit până acum. Suntem ok.”

Mă uit la ea, arunc un zâmbet și îi spun: „A fost cu piaccere, MeRgan!”

Urc scările.

„Lasă gicule, că te-ai îndrăgostit și ieri… Oare mi-o da Xilofon 1 mil împrumut?”

Surse poză: www.pexels.com