Odată ce vei coborî în străfundurile pământului, nu vei mai putea da înapoi. Numai Dumnezeu te va mai putea scoate de acolo. Eliberarea diavolului de către o ființă vie ar distruge lanțurile de Lumină în care este încătușat de mai bine de 2000 de ani, din ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a ales să se întrupeze pe pământ pentru iertarea păcatelor noastre. Cetele de Arhangheli și de Serafimi ce îl păzesc se vor întoarce instantaneu în ceruri iar tu, deși vei căpăta puteri nemărginite pe pământ, îți vei pierde sufletul pe vecie și vei deveni unul de-al lor odată ce îți vei părăsi corpul.

Citesc pentru ultima dată pasajul ăsta din pergament, să fiu sigur că înțeleg în ce mă bag. Trag aer adânc în piept și mă afund rapid în întunericul peșterii. După câțiva pași încep să simt umezeală, frig și miros de închis. Deși am pășit cu curaj la început, acum picioarele încep să-mi tremure și inima îmi bate mai alert. Fac încă 2 pași și în timp ce simt cum o picătură rece de apă îmi lovește creștetul capului, făcându-mă să simți fiori până-n tălpile picioarelor, lanternă se oprește. Mă opresc brusc în beznă nou creată. Simt prezente ciudate în jurul meu. Fac un pas în spate și mă întorc 360 de grade într-un singur punct, în timp ce nu îmi pot controla tremuratul. Umiditatea îmi întră în plămâni. Inima îmi galopează vrând parcă să iasă din piept.

“Vrei putere și faima? Dă-i înainte! Hai că poți!” – mă încurajez în timp ce încep timid să îmi mișc picioarele.

Stâng, drept, stâng, drept… Pășesc în timp ce privesc atent bezna. Inima bate cu putere. Fac încă 2 pași și simt cum alunec. Picioarele îmi fug înainte. Cad pe spate, rezemat de fundul peșterii și mă duc în jos ca pe un tobogan uriaș. La început încet, apoi cu o viteză nălucitoare. În fața ochilor, îmi văd întreaga viață derulată. Momentul nașterii, mama, tată, botezul, îmi văd îngerul păzitor, prima iubire, primul job, casa, mașina, soția, tot. Simt cum se derulează super rapid însă eu trăiesc la fel de intens totul, că și cum acum ar fi pentru prima oară când experimentez lucrurile alea.

Odată terminate aceste flash back-uri, reușesc să deschid ochii și mă văd înconjurat de un roșu aprins. Încerc să îmi dau seama dacă frige pentru că asta e senzația pe care o am, că o să mor ars. Îmi dau seama că simt tot rece. Din contră, simt chiar mai mult rece.

“Al naibii de rece e aici!” – n-apuc să-mi spun în gând că mă lovesc brusc de fundul toboganului. Viteza mă împinge câțiva metri mai în față. De frică închid ochii. Odată oprit, respire adânc și zic: “Acum e acum!”

Deschid ușor doar ochiul drept și când văd ce e acolo, îl închid rapid.

Mă ridic repede ținând ochii închiși. Stau preț de câteva secunde după care îi deschid brusc.

“Da, urâtă arătare!” – spun în timp ce instantaneu simt un nod în gât. Nu îmi pot mișca picioarele și mâinile, exceptând tremuratul care acum e mai puternic. Pare că sunt țintuit.

Păr rar aproape pe tot corpul. Asta dacă îl poți numi corp. Ochii roșii și mari. Gură mare, fără buze. Dinții uriași, negri și extrem de ascuțiți. Fără nas. Mâinile lungi lăsate până aproape de genunchi. Gheare uriașe. Aripi de culoare neagră, rupte ce îi atârnă în spatele corpului până aproape de pământ. Abdomen plat și picioare lungi, puternice. Totul îmbrăcat într-o piele care pare mai mult sânge și pe care reușesc să deslușesc infinite chipuri.

Lanțuri albe, ce luminează puternic, îl țin țintuit într-un singur loc, aproape de un perete.

“Poate că sunt oamenii a căror suflete îi aparțin acum!” – îmi spun în gând, în timp ce constant că nu mai tremur.

Îndrăznesc să îl privesc în ochi. O face și el și simt cum privirea lui îmi întră în toate celulele.

“Sunt aici să te salvez!”

“Roaar… !”  scoate cel mai sălbatic sunet pe care l-am auzit vreodată.

“Știu de ce ești aici! Iei cuțitul de jos, faci o tăietură pe mâna ta și îmi dai să beau 3 picături!

Mă îndrept încet spre cuțit fără să îl scap din priviri. Îl iau și mă crestez ușor pe mâna dreapta. Picăturile încep să curgă.  Mă grăbesc către el și cu o ciudată admirație pentru creatura asta hidoasă, la care se adaugă multă scârbă, las 3 picături de sânge să curgă în gură lui.

Nu trec 2 secunde că îl aud: „Roaaar!!!!” – mai tare, mai puternic și îl văd cum își încordează tot corpul, și din toate părțile, în toate zonele îi ies niște colți mari, de un roșu aprins. Îl văd cum se umflă mușchii pe el și îmi dau seama că deși era uriaș deja, și-a dublat dimensiunile. Lanțurile sunt acum negre și îl văd cum le rupe dintr-o mișcare.

Într-o secundă e lângă mine.

“Știu că știi legenda!” – îmi spune cu o voce groasă ce îmi apasă pe timpane. “Da’ vreau să o schimb. O să îți iau sufletul acum. A trecut ceva timp de când n-am mai luat unul”.

Procesez foarte greu totul și când îmi dau seama că sunt în pericol, zic timid făcând un pas în spate:

“Domnule 666? Pot să va spun așa?” Nu zice nimic.

“Domnule Belzebut ?” Pauză.

“Domnule Satan?”

Tace.

“Ai promis puteri nebănuite și le voi avea. Nu poți să schimbi legenda. Tocmai te-am eliberat după 2 000 de ani de chin. Nu ai altă opțiune decât să îmi dai ceea ce e promis.” – spun curajos în timp ce îmi dau seama că jigodia e șireată.

Se uită atent la mine ca și cum ar vrea să muște din mine.

„Sufletul ți-l iau acum însă pot să îți fac un cadou. Asta pentru că m-ai salvat.”

Simt că e loc de negociere.

„Cum ar fi să iei pe altcineva în locul meu?”

Hmmm… îl văd cum parcă îmi citește gândurile și spune: „Pe soacră ’ta?”

Instantaneu mă gândesc la soție. Vreau să zic, însă tac. Suntem totuși căsătoriți doar de 1 an. Na, mă gândesc că la început de căsnicie toți au momente mai dificile. Deci clar nu e o idee bună s-o ia pe ea. Deși poate n-ar fi rău să las opțiunea asta deschisă. Nu se știe niciodată. De soacră ‘mea nici nu se pune problema. Face sarmale bune. Clar! E de păstrat!

“Poți lua pe oricine vrei de pe acest pământ. Și chiar te rog să faci asta. Pe ai mei să-i lași în pace. Eu îmi vreau puterile și plec. Hai, că n-am timp de pierdut” spun cu un curaj maxim.

Îl văd cum se îndreaptă rapid spre mine. Fac și eu rapid pași în spate. Cad. Mă ridic repede. Mă lovesc de perete. Rămân țintuit acolo. Îl văd cum vine spre mine, cu gura mare și cu dinții care parcă urlă că de abia așteaptă să mă mănânce. Salivă de culoare verde îi curge din gură.

Încep să urlu cu putere.

“Aaaa… aaaaaa” și îi simt ghearele pe corpul meu. Simt cum începe să doară, să usture și simt sângele șiroindu-mi pe mâini.

“Aaaaaa…. Aaaaaa! Ajutooooor! ” – continui!

“iubitule! Iubitule! Hei… iubitule!”

O aud pe Laura în timp ce reușesc să deschid ochii. Reușesc să mă dezmeticesc. Sunt acasă. În dormitor.

O strâng cu putere în brațe.

“A fost doar un vis urat iubito,! Doar un vis urat! “

Sursă poză: www.pexels.com