“În fiecare an îmi spui că a venit când dormeam! Asta faci întotdeauna! Și de fiecare dată ratez să îl văd. Și el îmi aduce tot ce îmi doresc. De fiecare dată. Și asta fără să-i trimit vreo scrisoare, așa cum fac ceilalți copii” – zic pe un ton nervos, în timp ce îmi trag de colțul sacoului.

„Anul asta vreau să îl văd pe Moș Crăciun! Anul ăsta nu o să mai dorm” continui în timp ce bat puternic cu piciorul în podea.

O văd pe mama cum mă privește cu blândețe. Se apleacă ușor către mine, mă ia în brațe și mă strânge cu putere.

„Puiule, nu-l putem vedea pe Moș Crăciun. Asta ar rupe magia. Moș Crăciun… ”

„Sunt furios!” o întrerup ridicând tonul.

„Și tu ești o mama rea!” continui urlând, în timp ce îmi simt inima bătundu-mi cu putere în piept. Lacrimile încep să curgă șiroaie, șiroaie pe obraji. Mâinile îmi tremură.

„Tu nu mă înțelegi” – și o iau la fugă spre camera mea. Intru trântind ușa de perete și mă arunc în pat. Plâng în hohote, bătând cu pumnii în saltea.

Îi simt mâna cum mă mângâie ușor, cu blândețe pe spate. 

„Iubitul lui mama. Ți-a mai spus mama. Nu-l putem vedea pe Moș crăciun. Magia s-ar rupe. În fiecare an el vizitează miliarde de copii din toată lumea. Și miliarde de adulți. Și asta într-o singură noapte. Tu îți dai seama cât de minunat e lucrul ăsta?”

Îmi șterg lacrimile în timp ce mă așez în fund lângă ea. O privesc cu ochii mari în timp ce respir sacadat.

„Un singur om să fie capabil să viziteze miliarde de oameni într-o singură noapte. Cu trasaura lui magică, cu renii lui fermecați, cu Rudolf cel cu nasul roșu. El face asta doar că să ne ofere nouă, oamenilor ceea ce ne dorim. Puiule, cât de frumos și magic e lucrul ăsta?”

„Face asta și dacă nu ai fost cuminte?” întreb în timp las privirea în jos, jucându-mă cu degetele de la mâini.

„Vrei să îți spun un secret?” mă întreabă mama în șoaptă.

Încredințez din cap că da în timp ce mă apropii mai mult de ea. Urechiule îmi sunt ciulite și ochii sunt mai mari acum.

„Moș Crăciun ne iubește oricum. Și dacă suntem cuminți și dacă suntem mai puțini cuminți. Însă să nu le spui asta colegilor, da? Îți spun ție pentru că știu că tu înțelegi. Noi oamenii transformăm totul în orice ne poate face viață mai ușoară. Noi spunem că Moș Crăciun vine doar dacă ești cuminte pentru a va forța pe voi copii să faceți ceea ce vrem noi”.

Ridic sprâncenele și las capul ușor pe spate. Nu apuc să o întreb că o aud cum continuă.

„Moș Crăciun nu este om. El nu poate fi trist sau supărat. El nu simte ceea ce simțim noi. El nu judecă. El nu ceartă și nu pedepsește. El doar ne iubește. Și da, el vrea că noi să fim cuminți. Dar asta doar pentru că atunci când suntem cuminți, noi facem bine. Înțelegi puiule?

Să ții mine: să îți dorești întodeauna să fii ceva bun în viața oamenilor. Să nu-i rănești. Când intri în viața lor, să intri ca și cum ai păși pe puf. Și dacă vrei să ieși, să le spui cu blândețe că vrei să ieși și să ieși fără să le calci pe inimă. Să ieși la fel cum ai intrat, ca și cum ai călca pe puf, ușor, tandru și cu blândețe.”

Și îi văd lacrimile cum îi curg ușor pe obraz. Fața îi este luminată.

„Eu sunt cuminte, mami?” spun în timp ce o strâng puternic de mână.

„Tu ești cea mai mare binecuvântare pe care mami și tati puteau să o primească. Tu ești bucuria vieților noastre.” Și mă sărută puternic, apăsat pe frunte.

„Iartă-mă, mami! George mi-a spus că l-a văzut pe Moș Crăciun. Și asta m-a rănit pentru că și eu îmi doresc foarte mult să îl văd. Însă știi ce cred eu? Eu cred că minte. La fel cum a mințit și când a spus că a văzut dinozaurii. Și știm toți că dinozarii nu mai există. Adică asta am învățat la școală. Și știi ce mai cred mami? Că nu e bine să minți. Cred că dacă minți o dată, o să trebuiască să minți mereu și nu o să mai știi care este adevărul. Și nu o să mai fii tu.”

Mă strânge puternic în brațe. ÎI simt bătăile inimii. Și căldura. Și parfumul. Ce frumos miroase mama.

„Vreau doar să îi mulțumesc lui Moș Crăciun. Atât. Pentru că are mereu grijă de mine și de alți copii. Crezi că dacă îi mulțumesc fără să fiu lângă el, mă aude mami?”

„Sunt sigură că te aude. Ba mai mult, cred că va și zâmbi.”

„Mulțumesc, moș drag. Mulțumesc. Spun în timp ce privesc cerul prin geam.”

„Mami, mă ierți?”

„Iubirea mea, nu am pentru ce să te iert. Nu este nimic mai minunat decât să îți exprimi emoțiile. Ele sunt firești pentru noi. Odată date afară, e important să ne ridicăm, să ne scuturăm de praf și să mergem înainte, da?”

„Da, mami! Vrei să stai cu mine să îl așteptăm pe Moș Crăciun?”

„Sigur puiule. Sigur că voi sta cu tine. Și îți promite mama că o să fiu lângă ține toată viața. Nu o să te părăsesc niciodată!”

O strâng puternic în brațe în timp ce simt cum mi se închid ochii. Adorm.

……….

Deschid ușor ochii. Văd totul în ceață. Îmi simt lacrimile cum curg ușor pe obraji. Rafelele de aer rece mă lovesc direct în față. Îmi simt barba cum se unește în noduri pline de grăsime și de jeg. Îmi privesc încet corpul. Slab. Fără putere. Am devenit fantoma celui ce am fost. Hainele îmi sunt cârpite și mult prea subțiri pentru gerul de afară. Curând le simt mirosul urât. Îmi intră prin nări ajungându-mi până la vene. Îmi văd pantofii găuriți. Simt rece.

Mă ridic ușor pe o parte. Corpul parcă îmi scârție. Mă dor toate. Continui ușor, cu blândețe, până mă așez în genunchi. Răceala asfaltului îmi intră în oase.

„O să ne vedem curând mama! Sunt sigur de asta” – îmi spun în gând, în timp ce privesc cerul apoi strig cu putere: „1 leu pentru o pâine, va rog! 1 leu pentru o pâine!”

Sursă poză: https://www.pexels.com